Login

Lost your password?
Don't have an account? Sign Up

„Femeie, descopera-te!”, un eveniment despre frumusețe la superlativ

Vineri, 31 martie, a avut loc la Slobozia prima ediție a evenimentului de beauty, ”Femeie Descopera-te!”, la care au participat peste 250 de persoane, preponderent femei care activează în diverse domenii. Evenimentul, organizat de Cosmina Gavrilă Anton, coproprietar House of Beauty Slobozia, și-a dorit să fie o celebrare a femeii, unde invitați de seamă din beauty, sanătate și sport să ofere doamnelor prezente, tips & tricks despre ingrijirea tenului și a părului, servicii de înfrumusețare, operații estetice si bariatrice, fitness, slăbire și menținere a greutății, micropigmentarea sprâncenelor, petrecerea timpului liber etc.

Evenimentul a debutat cu o prezentare susținută de Alice Galani, coproprietar Beauty One, urmată de ceilalți membri PADIR: Olga Kiriloff – distribuitor Eberlin BioCosmetics, Corina Turcuman – propietar Karina Lashmaker, Larisa Tănase – fondator Academia Simetric și Corina Munteanu președinte fondator PADIR.

”Am vorbit despre „Puterea Rujului Roșu”, subliniind faptul că serviciile de înfrumusețare nu sunt un moft ci o necesitate care are strânsă legătură cu starea de bine a individului, cu regăsirea sinelui și cu recuperarea încrederii în sine, fapte demonstrate stiințific și am îndemnat publicul să se implice în programele de voluntariat derulate de PADIR, programe cu un real impact social-umanitar – Vreau Să fiu Profesionist și Speak Up: alege o carieră în beauty – mai ales că am lansat o provocare Cosminei pe care a acceptat-o și anume aceea de a prelua conducerea sucursalei PADIR Ialomița.”, a declarat Corina Munteanu, președinte fondator PADIR.

Evenimentul, organizat excelent în cel mai mic detaliu, a avut ca dress-code culoarea verde, lucru ce a contribuit semnificativ la succesul acestuia. Oriunde te uitai aveai impresia ca ești învălui de primăvară, de proaspăt, de frumos.

Printre reprezentanții domeniului sanitar s-au aflat Dobrițoiu Dragoș care a vorbit despre screeningul de col uterin, Iulia Pârcălabu care a împărtășit audienței informații despre screeningul senologic, dr. Elena Alecu a vorbit despre intervențiile estetice și impactul acestora asupra vieții sociale, Laura Voinicu care a prezentat modalități de a învinge cancerul dansând și renumitul dr. Sorin Velici specializat în chirurgie bariatrică. Despre „Importanța alimentației și a sportului”, a vorbit Tatiana Gaman.

”Organizarea acestui eveniment era doar la stadiu de idee,  până când, cu emoție, deoarece știam că programul domniei sale este unul foarte încărcat, l-am sunat pe domnul doctor Sorin Velici să-l invit ca și speaker. Când acesta a acceptat, am știut că nu mai sunt la stadiul de idee și că acest eveniment se va întâmpla. L-am organizat împreună cu echipa mea, astfel încât orice femeie să își dorească să participe și tocmai de aceea intrarea a fost gratuită. Mă bucur că printre participanți au fost prezenți atât familia, prieteni, cunosțiințe de-o viața și colaboratori cât și oameni pe care i-am cunoscut cu acestă ocazie. Mă înclin în fața lor și le mulțumesc în mod special speakerilor pentru bagajul de informații pe care l-au împărtășit cu participanții.”, a declarat Cosmina Gavrilă Anton, organizatorul evenimentului.

Evenimentul a culminat cu o petrecere extraordinară, muzică, cocktailuri și voie bună, în aceeași locație care a găzduit și conferința: Taboo Events Slobozia.